DREPTURI DE AUTOR


TOATE TEXTELE SCRISE PE ACEST BLOG, CU EXCEPTIA CITATELOR, SUNT PROPRIETATEA MEA INTELECTUALA, FAC OBIECTUL VIITOARELOR MELE PUBLICATII, SE SUPUN LEGII DREPTULUI DE AUTOR ORICE REPRODUCERE INTEGRALA SAU PARTIALA, ELECTRONICA SAU TIPARITA, TEMPORARA SAU PERMANENTA A TEXTELOR SI FOTOGRAFIILOR APARTINAND AUTORULUI SE FACE NUMAI CU ACORDUL PREALABIL SCRIS AL ACESTUIA!

luni, 14 aprilie 2014

Joia Mare, mereu o postez in Saptamana Mare


DUMNEZEU ESTE LA UN GÂND DISTANŢĂ- A fost odată ca niciodată...Joia Mare
Se spune că cine moare în Săptămâna Mare sau în Săptămâna Luminată ajunge direct în rai. Sunt oameni norocoşi, nu-i aşa? Dar mai există şi altfel de norocoşi, vă las să-i descoperiţi în această lectură. Pentru că suntem înainte de Paşte şi pentru că reprezintă una dintre cele mai frumoase experienţe ale vieţii mele, o voi publica, alături de o alta, trasă parcă la indigo...
Întâmplarea de mai jos s-a petrecut acum câţiva ani ani şi am trait-o alături de una dintre cele mai bune prietene - Camelia Mirea. Fac o paranteză spunandu-vă că, am cunoscut-o pe Camelia acum mai mulţi ani, mergând la biserică. Şi ea este înzestrată cu o intuiţie peste medie dar, din motive de ea ştiute, nu doreşte dezvoltarea acestor capacităţi.
Era Joia Mare...
Alături de ea am plecat la o biserică în afara Bucureştiului, să ne spovedim. Biserica era plină de oameni care se amuzau, şopteau, intrau , ieşeau - lucru obişnuit în orice biserică ortodoxă. (noi nefiind solemni şi tăcuţi în casa Domnului, aşa cum obişnuiesc semenii noştri catolici). La un moment dat, ne-am pierdut una de cealaltă. Slujba a început iar zgomotul furnicarului devenea imperceptibil pentru mine...din ce în ce mai departe, pâna când nu am mai auzit nimic, nici măcar glasul preotului. Atunci, am avut parte de unul dintre cele mai frumoase daruri pe care Dumnezeu mi le-a făcut în aceasta viaţă...
L-am văzut răstignit pe cruce. Nu, n-aţi înţeles şi nici eu nu sunt pricepută să vă explic.În acea bisericuţă, păcătoasa de mine, am călătorit în timp, adică am fost "fizic" acolo unde EL era răstignit. N-am să uit niciodată acea viziune...atât de reală, atât de neobişnuită. Nu semăna cu niciuna dintre reprezentările pe care le întâlnisem. Simt şi acum, când vă povestesc, mirosul de lemn ud, uşor putrezit, din care era făcută crucea. Am văzut pentru câteva clipe imaginea LUI şi m-am cutremurat. Ştiam că sunt acolo, exact în timpul în care s-a întamplat...
Doar că, Iisus nu semăna cu nicio reprezentare vazută de mine în această viaţă. Avea pielea mai închisă la culoare, părul lung, des, aspru. atârnând în şuviţe neregulate. Părul îi acoperea un obraz care era înnegrit, ca şi cum lipsea o bucată din el. Nu am auzit niciun zgomot, în afara unor suspine înfundate. Părea că tot pământul amuţise într-o jale imensă. Iar cerul era întunecat şi sumbru.
Când mi-am revenit din viziune, am iesit afară, pentru că îmi tremurau picioarele. Sentimentul era copleşitor şi m-a ţinut conectată foarte mult timp. Camelia a ieşit şi ea, într-un târziu. Bineînţeles că nu m-am putut abţine şi i-am povestit. Camelia este "Toma necredinciosul". Ea şi când vede, tot nu crede. Numai că, atunci, după ce i-am povestit, Camelia s-a schimbat la faţă. "NU POT SĂ CRED! În timp ce eram în biserică, mă întrebam, în gând, dacă tu poţi vedea ceea ce s-a întâmplat acum 2000 de ani"
Se pare că Dumnezeu I-a raspuns Cameliei prin mine. Repet: noi două nu eram una lângă cealaltă, ne pierduserăm în mulţime. Camelia este un om pragmatic, matematic în structura interioară. Pentru ea, ceea ce s-a întâmplat, traversează limitele logicii cunoscute de ea...şi de noi toţi, până la urmă. Nu cred că am nevoie de vreo justificare, dar am ales să vă povestesc această întamplare pentru că, aşa cum spunea parintele Arsenie Boca, "când ţi-a dat Dumnezeu un dar, asigură-l cu întrebarea şi ocroteste-l cu smerenia(...)Înzestrările lui Dumnezeu nu sunt simple ornamente de care să ne bucurăm numai noi."
Acum vreo 2-3 săptămâni, înainte să înceapă Postul Mare, soneria telefonului mă trezeşte foarte de dimineaţă: ”Alina. L-am văzut!” Vocea era gâtuită de emoţie, gravă, dar în niciun caz exaltată.
Era Eugenia, prietena mea. A avut un vis, aproape ”tras la indigo” cu viziunea mea. Eugenia este un om echilibrat şi o sursă credibilă. Nu aş putea vreodată să mă îndoiesc de adevărul spuselor sale. Există două amănunte pe care le ştiam doar eu şi pe care nu am apucat să le povestesc nimănui, pentru că nu le-am dat o prea mare importanţă. Însă aceste amănunte m-au şocat şi au îndepărtat orice urmă de îndoială. Eugenia nu le putea şti, decât dacă fusese şi ea...”acolo”.
Le veţi afla la momentul potrivit.
Cu aceeaşi emoţie pe care o încercasem şi eu, Eugenia mi-a relatat o experienţă tulburătoare.
”Mă aflam în locul unde a fost răstignit Iisus, îşi începe ea povestirea. Eram o mână de femei şi bărbaţi, foarte aproape de crucea pe care se afla EL. Eram un grup compact, puţini, mulţimea plecase demult. Ne certam cu soldatul care nu ne lăsa să ne apropiem de EL şi ne împingea cu un fel de suliţă, ca să stăm la distanţă. Ne-am aşezat ceva mai departe de cruce şi plângeam. Mai aproape de EL, căzută jos, era cea pe care o intuiam ca fiind Fecioara Maria. Un bărbat a ridicat-o şi o susţinea. Sângele LUI şiroia pe picioare şi auzeam cu durere, până în străfundul sufletului, fiecare picătură căzută pe pământ. Picăturile nu se aud, dar eu le auzeam într-un fel pe care nu-l voi uita niciodată. Crucea pe care era răstignit se afla pe deal, iar în vale, la o distanţă mai mare, erau alte două cruci.

(n.a - acelaşi lucru am văzut şi eu, cu toate că, în filmele sau relatările biblice, crucea pe care era răstignit Iisus apare încadrată de-a stânga şi de-a dreapta de către cei doi tâlhari. Atât în viziunea mea, cât şi în cea a Eugeniei, cele două cruci erau paralele şi se aflau în vale, mult mai departe de locul în care era răstignit EL. Şi mai este ceva. Partea de sus a crucii se termina la nivelul creştetului SĂU, nu era mai înaltă. aşa cum este reprezentată în obiectele de cult religios. Aceste două amănunte sunt diferenţele despre care vă vorbeam la începutul povestirii).


„Era o linişte nefirească, iar eu am arătat cu degetul spre cer. Nori negri se adunau deasupra noastră. Apoi s-a pornit un vânt puternic. Eram îmbrăcată într-o rochie lungă, din pânză albă, subţire, iar pe cap purtam un fel de basma pe care vântul mi-o flutura pe spate. Vântul era amestecat cu nisip şi îmi biciuia dureros pielea. Nu pot să vă spun cât de reale erau aceste percepţii. Imediat, un cutremur a zguduit pământul. O voce, din spatele meu, a spus că templul s-a dărmat. Şi tot o voce, mi-a spus că e timpul să plec. Dar eu nu voiam. Îmi doream să râmân acolo şi să văd ce se întâmplă mai departe. Aceeaşi voce, mi-a spus că TREBUIE să plec şi că sunt o norocoasă că L-am văzut. Atunci, în pofida voinţei mele, am fost proiectată înapoi, în camera mea”...


Ce aş mai putea adăuga? Şi eu cred că eşti o norocoasă, draga mea Eugenia. Iisus se află în inimile noastre, la doar un gând distanţă. Cei care ştiu acest lucru şi ÎL caută, au uneori norocul să-L întâlnească... într-o manieră sublimă şi inedită, ca în istorisirile de mai sus.

miercuri, 26 martie 2014

Nu mai pot cu previziunile din zodiacele chinezeşti! Au înnebunit anul ăsta! Iar feng shui-ul e o poveste cu iz de kitch în România!Atenție, am spus doar în România. Sunt si oameni pasionati cu adevarat, dedicati studiului....dar.... Ceea ce li se potriveşte asiaticilor, nu li se potriveşte europenilor dpdv energetic. Dumnezeu e fabulos în privința creației Sale: rasa galbenă seamănă cu răsăritul de soare-au ochiii mici, ca atunci când te trezeşti dimineața şi priveşti în razele de lumină , rasa albă seamănă cu miezul zilei iar rasa neagră-cu ochii lor mari si pielea ca faldurile nopții- respectă, parcă, o armonie anume aleasă de Creator. Energetic, nu suntem construiți la fel! Energia locului ne influențează, dar ALTFEL! Aceeaşi cantitate de energie solară poate fi insesizabilă unui negru, dar poate face ravagii pe pielea unui alb! Am împrumutat orbeşte tot felul de practici orientale. Le aplicăm stupid, "după ureche" şi vai! ce echilibru energetic generăm! Dar nu pot să nu mă întreb de ce naiba majoritatea celor ce "meditează sau "feng-shui-esc"....sunt atat de dezechilibrați energetic?! Inteligența de tip contemplativ a asiaticilor, nu se potriveşte cu structura mentală a europenilor. Lor li se potriveşte meditația(contemplația), nouă rugăciunea, iar negrilor gândurile ritmate şi mişcate. E ok dacă vrei să faci pe asiaticul, să faci ho opono..., yoga, tantra şi alte practici, e treaba ta- dar e ca şi cum pui pământ de orhidee la rădăcina unui brad. Totul pentru bunastare materiala...de cea spirituala ne-am plictisit! Si -la urma urmei- de ce sa nu fie normal sa lasi deoparte rugaciunea "Tatal nostru" si sa nu-ti umpli cu broaste, cai, dragoni si clopotei orice coltisor din viata?! Ştiu că voi stârni iar controverse....dar sunt doar nişte idei. Ale mele! Nu le impun nimănui:) Oameni īn culori:) Dimineați galbene Cu zâmbet Mongoloid Şi armonii contemplative.... Zile albe Cu priviri albastre Şi surâs bălai sau umbrit In dulcele stil Caucazian.... Nopți ritmate Cu zâmbet sârmos Si piele neagră, De abanos.... Suntem noi, oamenii, Altfel fiecare, Dar în acelaşi puzzel Universal, Respectând opera Fabuloasä, Misterioasă Unicului Omniprezent Creator...

marți, 25 martie 2014

Îmi pasa mult despre ceea ce crede lumea în ceea ce mă priveste. Ma ingrijora imaginea mea in fata lumii. Pana intr-o zi cand, am ca, poti lucra o viata la imaginea ta, poti sa fii bun, drept, cinstit- dar- este suficient sa apara de nicaieri cineva, sa arunce cu noroi in tine si tot ceea ce ai cladit cu atata grij, se clatină definitiv in fata oamenilor. Pentru ca este atat de fragila interfata....si atat de usor de dămat/ cu argumente mai mult sau mai putin întemeiate.
Este uimitor cum, oameni care nu au nimic in comun, isi pot intersecta vietile si se pot răni, īnjura, dar īn egalä măsură pot invata o sumedenie de lucruri unii despre altii…pe o pagina de FB....

Mă uit cât de mulţi suntem aici, pe fb...mi-e foarte clar că suntem cumva, asemănători...vieţi cu suişuri, coborâşuri, momente de colaps, momente de fericire...aceeaşi ţară aflată în terapie intensivă....poate aceleaşi zbateri pentru siguranţa zilei de mâine...viaţa este frumoasă şi aşa trebuie să rămână - indiferent câte refuzuri, dureri sau pierderi ne e dat să traversăm...undeva, de partea cealaltă, există cel puţin la fel de multe aprobări, fericiri sau câştiguri...dacă nu ai punţi către ele, construieşte-le tu...unii sunt mai norocoşi, le găsesc gata construite...dar dacă nu te afli printre fortunaţi, nu ai altă şansă decât să le construieşti...şi dacă e prea greu de unul singur, caută-ţi coechipieri...

De Bunavestire vă doresc sä primiți cu inima deschisă veştile bune din viața voasträ şi cu forțä interioarä pe cele mai puțin bune. Viața nu poate fi doar bună sau doar rea, important este să ştim cum să găsim echilibrul īntre cele două variante♡

Un toiag protector

Un toiag protector